Vineri
În așteptarea avionului, încerca să citească, ignorându-și dorința de a se așeza la poarta de îmbarcare. De când se știa i-a fost frică să nu piardă avionul, o frică viscerală care și acum o făcea să-și simtă tot corpul încordat și gata să fugă. Toată această agitație o făcea să bea multă apă și să ronțăie tot ce avea în geantă.
Și-a luat sticla de apă, a băut o gură, când să o ia pe cea de a doua și-a dat seama că sticla era goală. Iritată s-a uitat în jur să vadă dacă există vreun tonomat de unde să își cumpere o sticlă nouă. Nu a văzut nici unul dar ochii i s-au oprit la niște ochi care o priveau. Ochii erau negri, intenși, neobișnuiți. Posesorul acestora avea o piele foarte frumoasă, păr negru, des și trăsături masculine. Era ceva neobișnuit pentru ea să se simtă atrasă de un bărbat asiatic.
Părea mirat când se uita la ea deși nu își mișca privirea, ceea ce a amuzat-o și a făcut-o să zâmbească. Intensitatea momentului a obligat-o să lase privirea în jos și să încerce să se reîntoarcă la cartea sa. Dar cum să te concentrezi asupra cititului, atunci când un val de căldură ți-a invadat tot corpul?
Și-a făcut curaj să își ridice privirea dar când s-a uitat spre el, scaunul său era gol. ‚Mai bine’, și-a zis. De data aceasta a reușit să se concentreze pe cuvintele din fața ei.
“Scuză-mă”, a auzit. Și-a ridicat privirea și l-a văzut cum îi întinde o sticlă de apă. “Am văzut că ai rămas fără apă și m-am gândit că poate îți este sete.” A rămas cu mâna întinsă, având aceeași privire ușor mirată. Ea a înghețat, nu se putea mișca și chiar dacă a fi făcut-o nu știa sigur ce ar fi trebuit să facă. Totuși, a simțit un impuls în brațul drept, pe care l-a ridicat, a luat sticla și a reușit să spună “Mulțumesc”.
“Cu plăcere”, i-a răspuns și a pornit spre locul lui.
Avea un spate frumos, lat și puternic. „Bărbatul acesta chiar era atrăgător! Dar de ce plecase? De ce nu o întrebase cum o cheamă?”. Toate aceste întrebări îi treceau prin minte cât ochii ei scanau întreg spatele bărbatului, de sus în jos și jos în sus, până când, în loc să dea din nou de părul lui bogat și negru a dat de ochii aceia, atât de atrăgători. De data aceasta el a zâmbit primul.
*******
Nici un pasager numai venea pe coridorul avionului și ea începea să regrete faptul că nu l-a întrebat cum îl cheamă. S-a uitat din nou spre coridor și de data aceasta o stewardesa se apropia, conducând un pasager spre locul său. De abia când s-au oprit în dreptul scaunului ei a văzut cine era pasagerul întârziat și unde va fi așezat. Bărbatul părea să nu o fi văzut și din instinct a vrut să se facă mica și să se ascundă. Dar asta era imposibil. Poate putea să găsească ceva de făcut, măcar cu mâinile, să nu pară că se holbează la el sau așteaptă ca el să îi ofere atenție. Așa că singurul lucru pe care l-a găsit de făcut a fost să se holbeze la ecranul telefonului închis, cu foarte multă atenție.
“Cred că ne întâlnim din nou” și aceste cuvinte au scos-o din concentrarea ei atât de prost simulată.
“Cred că da” răspunse cu un zâmbet stingher, vrând din nou să se facă mică.
“Zbori în Seoul sau ai legătura acolo?”
“Merg in Seoul. Am niște treabă cu serviciul acolo. Tu?“
”Acolo locuiesc. Cât timp stai? Sper că nu sunt prea intruziv cu întrebările mele”, spuse el zâmbind.
“Nu, nu. Este ok. Stau două săptămâni.”
Ochii lui au strălucit și a răspuns: “Mă bucur”.
******
”Mai avem maxim 30 de minute și aterizăm. Cred că după o conversație așa lungă ar fi cazul să mă prezint. Mă numesc Jin Kyong.”
”Nu pot să cred că încă nu ne-am prezentat! Mă numesc Elena.”
”Elena, mi-a făcut mare plăcere discuția noastră și mi-ar plăcea să o continuăm în zilele care vor urma. Sigur, dacă asta îți dorești și tu.”
”Și mie mi-ar plăcea.”, își lăsă privirea în jos, studiindu-și mâinile.
La ieșirea din aeroport s-au despărțit, nu înainte ca Jin Kyong să o ajute pe Elena să își urce bagajele în taxi.
Uitându-se pe geamul taxiului, Elena simțea o stare de liniște, așezare, o stare de bine. Jin Kyong o făcea să se simtă în siguranță. Nu era intruziv, avea o grație în a se comporta și comunica care Elenei îi era străină.
Sâmbătă
După ce s-a cazat, Elena și-a desfăcut bagajul, a făcut un duș și a adormit, imediat ce s-a întins în pat. Când s-a trezit, jet-lag-ul începuse să își facă apariția, era confuză, o durea capul și ochii. Și-a verificat telefonul și a văzut ca era 4 dimineața. A navigat printre mesajele primite de la companiile de telefonie mobilă, de la părinții săi și într-un final a văzut mesajul pe care spera să îl găsească. ‘Ce faci?’
S-a grăbit să îi răspundă. ‚Bine. Acum m-am trezit. Se pare că eram mai obosită decât credeam. Scuză-mă că nu am răspuns mai devreme.’ A dat send și imediat cele doua bife s-au colorat, confirmându-i citirea mesajului.
‚Mă gândeam eu. Trebuia să te las să dormi în avion. Te-am ținut trează cu poveștile mele. Scuze 😊’.
‚Mi-au plăcut poveștile tale 😊. Tu ce faci? De ce ești treaz la ora aceasta?’
‚Am jet-lag. Îmi trece în vreo 2 zile. Până atunci fac nopți albe.’
‚Cred că și eu sunt în aceeași situație. Acesta a fost somnul pe noaptea aceasta ☹’
Jin Kyong nu a mai răspuns nimic după acest mesaj. Deși ar fi vrut să mai vorbească cu el, Elena nu a vrut să forțeze lucrurile și numai tastă nimic. În cele din urmă pe ecranul telefonului a apărut mesajul, ‚Dacă tot nu putem dormi, ai vrea să facem o plimbare?’
Daaaaaaa, da, da, da, sigur că da, Elena a început să țopăie prin cameră. ‚Da
mi-ar plăcea 😊’, îi răspunse.
‚La ce hotel stai?’
‚Courtyard by Marriot, în Seoul Station.’
‚Ne vedem în 30 de minute în fața hotelului. Să te îmbraci bine, este frig la ora aceasta.’
********
„Bună! Ție chiar îți stă părul perfect la orice oră?, l-a abordat Elena, jucăuș.
„Bună! Sunt coreean, bineînțeles că am părul aranjat 24/7- răspunse el râzând- Mă gândeam să facem o plimbare în Gangnam, știu acolo un loc care sigur îți va plăcea.”
„Hai! Pe unde o luăm?”
„Nu putem ajunge acolo pe jos. Taxiul deja ne așteaptă.”
Atmosfera din taxi era foarte intimă, pentru prima dată se aflau atât de aproape unul de celălalt. Elena se simțea în siguranța dar și foarte agitată, toate aceste trăiri făcându-i corpul să tremure.
„Tremuri, îți este frig?”
„Nu, te-am ascultat și mi-am pus ce aveam mai gros în bagaj. Cred că oboseala își spune cuvântul. Nu am dormit de aproape 2 zile.”
„Ah, îmi pare rău. Poate nu e cea mai bună idee să ne plimbăm. Te pot duce înapoi la hotel dacă vrei?”
„Nu, nu. Am stat închisă în aeroporturi și avioane atâta timp. O plimbare în aer liber sigur îmi va face bine. Îți mulțumesc că te-ai gândit la mine și nu m-ai lăsat singură în camera de hotel”. Instinctiv își înclină capul în semn de mulțumire.
„Te-ai comportat ca o coreeancă autentică. Îți stă foarte bine.”, spuse Jin Kyong, privind-o cu tandrețe.
A durat doar o secundă ca Elena să se înroșească și să își îndrepte privirea către mâinile sale ce deja se frângeau una pe alta. Privind în jos a observat cum mâna lui Jin Kyong se așează ușor peste mâinile ei, atingerea lui caldă simțindu-se atât de bine, încât o acceptă.
Taxiul îi lăsă la poalele unei străzi foarte abrupte. Elena s-a uitat întrebător către Jin Kyong: „Pe aici trebuie să o luam?”
„Sigur că da. Vrei să te iau în spate?” îi răspunse cu un zâmbet jucăuș.
„Ai grijă ce îmi propui. În România, avem oasele grele și în general mâncăm destul de mult!”
„La tine nu se vede, arăți foarte bine!” Si fără să mai aștepte a luat-o de mâna și au început să urce.
Ajunși sus, au intrat în parcul Samseong Haemaji și după alți câțiva zeci de metri, Elena a văzut un labirint luminat de sute de beculețe . În mijloc erau așezate foișoare luminate și ele. Decorul era instamagrabil și putea cu ușurința să devină scena unei comedii romantice.
„Mă simt ca într-un episod din Bridgerton”, zise Elena.
„Nu l-am văzut.”
„Ah, bănuiesc că te uiți doar la k-dramas, nu-i așa?” și-a dat ochii peste cap, amuzată.
„Toate româncele au această atitudine?”
„Nu, doar eu”. I-a dat drumul la mână și s-a dus spre unul dintre foișoare.
Jin Kyong o privea cum se plimba prin labirint și se bucura de împrejurimi.
„Vii? îl întrebă Elena, după ce s-a săturat să exploreze singură.
„Da, hai să îți arăt ceva.” Îi întinse mâna și o conduse pe o platformă de unde se vedea panorama Seulului.
„Cred că aceasta este cea mai frumoasă priveliște a Seulului noaptea. Vin destul de des aici. Mă liniștește locul acesta.”
„Și mie îmi place. Cel puțin acum, la răsărit, parcă totul se oprește pentru o clipă și te poți bucura de liniște.”
„Tu chiar mă înțelegi.”, Jin Kyong o prinse pe Elena de mână și o trase mai aproape de el. „Aș vrea să…”. Dar nu a reușit să termine pentru că Elena s-a întins și și-a lipit buzele de ale lui. Au rămas așa câteva secunde, ca apoi, încet, să înceapă să se exploreze reciproc până când au rămas fără suflare.
„Este deja ora 8. Ar trebui să ne întoarcem și să încerci să mai dormi puțin. Ce zici?”
„Nu îmi este somn deloc. Dar știi ce aș face? Aș mânca! Tu ai vrea ?Adică poți? Sau ai alte planuri?” a întrebat Elena.
„Sigur că vreau. Și mie îmi e foame. Dar trebuie să trec pe acasă mai întâi. Te las la hotel și ne vedem într-o ora?”
„Așa facem” și Elena îl îmbrățișă.
*******
Ajunsă în camera de hotel, Elena s-a trântit în pat și a început să rememoreze întâlnirea avută cu Jin Kyong. La fiecare amintire legată de atingerile lui nu își putea opri un mic chicotit sau chiar un țipăt.
Nu avea stare așa că a intrat la duș. După duș s-a oprit în fața oglinzii și s-a privit. Pielea ei palidă era acum ușor îmbujorată, ochii căprui îi erau înconjurați de cearcăne de la nesomn dar totuși i se părea că era drăguță. Obosită dar drăguță.
Deși dușul cald o toropise, s-a apucat să își caute ceva de îmbrăcat. Și-a ales o pereche de jeansi bleumarin, un tricou alb și un cardigan verde smarald. A oscilat între a-și pune converși sau balerini și în cele din urmă s-a hotărât asupra ultimilor. Își prindea părul într-o coada de cal când telefonul bâzâii. „Sunt jos”.
Elena s-a grăbit să ajungă la Jin Kyong pentru a-l îmbrățișa și săruta dar bărbatul din fața sa se crispă și se retrase.
„ S-a întâmplat ceva?”, a întrebat Elena, îngrijorată și puțin jenată de situație.
„Iartă-mă, nu am vrut să te simți prost dar în Coreea nu ne sărutăm sau îmbrățișam în locuri publice și mai ales locuri aglomerate.”
„Am înțeles, nu știam….Europenii ăștia libertini…..’” și a dat din cap dezaprobator.
Jin Kyong a privit-o zâmbind. „Îți mai e foame?”
„ Da, foarte!”
„ M-am gândit să mergem în Apgujeong să mâncăm și apoi să ne plimbăm în Myeongdong.”
„ Ce ai zis tu, sună perfect…..”
„ Ahhh, am uitat că ești aici prima dată! În Apgujeong sunt multe restaurante și cafenele bune. Acolo iau masa, de obicei. Myeongdong se află în centrul Seulului, cred că o să-ți placă să ne plimbăm puțin pe acolo.”
„Mulțumesc. Sună foarte bine.” Elena s-a întins să îl îmbrățișeze dar s-a oprit, lăsându-și mâinile pe lângă corp și oftând.
******
Micul dejun a fost unul inedit pentru Elena. A mâncat orez prăjit, supă și niște murături îngrozitor de picante. I-a plăcut și cafeaua cu gheață pe care au luat-o to-go de la o cafenea locală.
„Cum ți se pare Coreea până acum?”
„Îmi place în special unul dintre rezidenții săi, este foarte plăcut să îl privești….”, pe Elena o bufni râsul. Jin Kyong s-a înecat cu cafeaua pe care tocmai o sorbea, s-a înroșit și a râs intimidat.
„Gata, sunt serioasă acum! Oamenii au fost foarte drăguți cu mine și m-au primit mult mai bine ca în alte țări în care am călătorit. Oricum, părerea mea nu este strict obiectivă ci este influențată de interacțiunea cu colegii din Coreea. În România ne este destul de greu să lucram cu ei pentru că suntem obișnuiți să mergem ușor paralel cu regulile dacă ne ajută să ne îndeplinim obiectivul mai repede și mai eficient. Sigur că respectăm legea dar faptul că regulile sunt făcute să fie încălcate este o afirmație adevărată în cazul nostru.”
„Modul vostru de lucru pare a fi foarte similar cu al celor din Italia. Proiectul pe care l-am avut în Italia, mi-a întins nervii la maxim din cauza inconsistenței celor cu care am lucrat. De acolo m-am întors ieri, epuizat.”
„Daaaa. Românii se trag din romani (italienii de azi) și turci. Este o combinație fantastică! Atât îți pot spune…. Acum zi-mi tu, îți place Coreea?”
„Sunt multe lucruri care îmi plac. Structura, organizarea, respectul, siguranța sunt caracteristici ale culturii coreene cu care rezonez dar lipsa flexibilității, mai ales la job, a devenit în ultimul timp foarte deranjantă pentru mine.”
„Știu ce zici. Cred că spațiul corporatist este la fel, peste tot. Odată ce am avansat și înțeles cum merg lucrurile, încep din ce în ce mai mult să mă întreb: ‚Ce relevanță are munca mea?’”
„Da. ‚Există vreo valoare în ceea ce fac? Atât vreau să fac cu viața mea?’” completă Jin Kyong.
„ La un moment dat începi să cauți un sens pentru viața ta și corporația nu poate să ți-l ofere. Ce îți poate oferi este un cadru prin care să navighezi până ajungi la saturație. După aceea cred că povestea trebuie să ia sfârșit.”
„Este a doua oară când îți spun asta, tu chiar mă înțelegi.”
******
Au ajuns în Myeongdong cu metroul și și-au continuat plimbarea pe străzile pietonale ale cartierului. Au intrat în spiritul turistic și au vizitat toate magazinele de suveniruri, au încercat mai multe dulciuri de la standurile stradale și s-au bucurat de sunetul și aglomerația masei de oameni aflată pe străzi.
„Cred că dacă închid ochii acum, adorm.”, spuse Elena în timp ce așteptau la stop.
„Înseamnă că mergem acasă, acum. Da?”
„Da.”
******
Elena deschise ochii și își verifică telefonul. Era ora 19.15.
„M-am trezit, tu ce faci?” trimise mesajul cu ochii pe jumătate închiși.
„N-am reușit să dorm. M-am uitat pe niște mailuri și m-am odihnit puțin pe canapea. Vin să te iau pe la 20.30?”
„Ești sigur? Nu ești obosit?”
„Sunt apt de cină și dans :D”
„Dans?!?!?!”
„ :D”
„Bine…..”
„Deci, 20.30?
„Da!”
Dans? De unde a venit și asta? Nu părea genul căruia să îi placă dansul. O fi menționat ceva în avion legat de subiectul acesta? Nu își amintea. Puțină teamă și-a făcut apariția încet, încet. Nu era un as când venea vorba de dans, ar fi vrut să fie mai dezinhibată dar nu a reușit niciodată asta.
Alte și alte gânduri îi veniră în minte dar a hotărât să se focuseze pe ceva ce poate fi controlat. Așa că a dat un search pe google: Cum să te îmbraci în cluburile din Coreea? Dar și-a dat repede seama că indiferent ce ar citi, opțiunile ei sunt limitate la ce avea în bagaj. Deci, rochia neagră, midi, de saten, cu bretele subțiri sau blugii negri cu un tricou și accesorii? Voia să fie feminină sau cool? Deși a doua ținută o atrăgea mai tare pentru că era mult mai confortabilă, alese rochia. Așa că, a asortat rochia cu un sacou negru oversized, singurii pantofi cu toc pe care îi avea în bagaj, negrii cu toc de 7cm și baretă la spate. Deși nu purta în mod obișnuit își puse și o pereche de cercei rotunzi aurii. Acum se simțea pregătită pentru o noapte în oraș.
******
A ieșit din hotel entuziasmată dar de data această, oricât a privit în jur nu a reușit să îl vadă. Pentru siguranță și-a mai verificat odată telefonul dar nu primise nici un alt mesaj de la el. Deja această situație nu era confortabilă. Să aștepte în fața unui hotel, noaptea, fără armura ei formată din blugi și teneși, o făcea să se simtă vulnerabilă. Căutându-l cu privirea a observat cum doi bărbați aflați în fața hotelului se uită și vorbesc despre ea, acest lucru făcând-o să își strângă mâinile și sacoul în jurul ei. Din cauza tensiunii, a simțit cum a început să îi tremure tot corpul. Atunci a auzit pași în spatele său, s-a întors speriată și l-a văzut pe Jin Kyong apropiindu-se grăbit.
„Îmi pare rău! Am primit un apel legat de un proiect. Au apărut niște probleme și trebuia să știu ce s-a întâmplat.”
„E ok”, s-a străduit Elena să îi zâmbească.
„Nu ești ok.” O luă de mână.” Ai mâinile gheață. Ce s-a întâmplat?”
„Nimic. Cred că m-am îmbrăcat puțin cam subțire”, a zâmbit Elena forțat.
Acum a avut curaj să se uite spre cei doi bărbați și a văzut cum se uitau la ei zâmbind cu subînțeles. Jin Kyong s-a uitat în direcția în care privea Elena și și-a dat seama ce se întâmplase. Își puse imediat mâna în jurul umerilor ei și o trase în așa fel încât să nu se mai poată uita spre cei doi.
„De obicei în Coreea, vei vedea ori cupluri de coreeni ori cupluri formate din bărbați coreeni și femei albe caucaziene. Așteptarea unor coreeni, înguști la minte, este aceea că orice femeie caucaziana vine în Coreea pentru a avea o relație cu un coreean. Nu este ok ceea ce fac cei doi de acolo. Îmi pare rău, trebuia să te anunț și să mai rămâi puțin în cameră.”
„Nu e vina ta! În România dacă mi s-ar întâmpla așa ceva aș știi cum să reacționez dar aici îmi este mai greu. Dar este ok acum, a trecut.”, și Elena i-a zâmbit mai relaxat.
În așteptarea taxiului, Elena simțea cum întreaga tensiune de mai devreme începe să se evapore și umerii să i se detensioneze. De abia atunci s-a uitat la el. Era atât de atrăgător! Costumul negru și cămașa albă, părul perfect aranjat, statura, totul era pe gustul ei. Numai putea să își ia ochii de la el. Ar fi vrut să îl sărute dar știa că acest lucru nu se cade. Așa că inconștient, din frustrare, a început să se miște de pe un picior pe altul.
„Te comporți ca un copil nerăbdător dar arăți ca o femeie extrem de frumoasă.”
Elena s-a oprit instantaneu din bâțâit și a simțit cum un nod i se pune în stomac. Jin Kyong o lua de mâna și o trase spre el. „Arăți foarte bine în această seară.”
******
Au cinat la un restaurant aflat in Hongdae. Mai mult de jumătate din mesele din restaurant erau ocupate de cupluri formate dintr-un bărbat coreean și o femeie albă. Elena s-a uitat în jur și a spus:
„Mă simt ca un clișeu.”
„De ce?”
„Uită-te în jur.”
„Aaa, ți-am zis. Cred că am ales locul potrivit pentru a mi se confirma afirmația. În Hongdae găsești cele mai multe cupluri de acest gen.”
„De ce a trebuit să venim aici?” întrebă Elena puțin iritată.
„Păi, îmi place mult acest restaurant și știu vreo două cluburi aflate foarte aproape de aici. Nu m-am gândit că o să te deranjeze.” îi răspunse Jin Kyong puțin mirat.
„Nuu, nu mă deranjează. Cred că e doar putină frustrare rămasă de mai devreme. Scuze. Îmi place restaurantul și mâncarea a fost bună.”
„Nu trebuie să spui asta pentru a-mi fi pe plac. Pot să primesc feedback constructiv, sunt băiat mare.” zâmbi Jin Kyong.
„Văd.” și Elena l-a privit cu subînțeles.
Pentru prima dată, Elena a văzut în privirea lui Jin Kyong ceva sălbatic. Acesta și-a întins brațele peste masă, i-a luat mâinile în mâinile sale și a început să îi deseneze cu degetele cercuri în palme.
„Doriți desert?”, îi întrerupse chelnerul.
„Nu!” răspunseră amândoi în același timp.
******
Elena a întrebat, ieșind din restaurant: „Și acum, dans?”
„Acesta este planul, ești pregătită?”
„De abia aștept să te vad în acțiune. Eu o să stau pe margine și o să te susțin.”
„Nu accept așa ceva. Ne vom face amândoi de râs!” – „Să o luăm pe aici”, Jin Kyong îi arătă o stradă perpendiculară pe strada pe care se aflau. Au mers puțin și Elena a văzut o zonă în care strada nu era foarte bine luminată.
„Este ok să mergem pe aici? Nu prea este lumină.” spuse Elena.
„Este ok, ai încredere în mine.”
Au mai mers puțin și deodată, Jin Kyong o trase pe Elena spre zidul uneia dintre clădirile pe lângă care treceau. Elena a fost luată prin surprindere și a scos un țipăt ușor.
„Nu țipa. Ești în siguranță. Voiam un moment doar cu tine.”
A sprijinit-o cu spatele de zid, i-a luat fața în mâini și a început să o sărute ca și când s-ar fi abținut pentru foarte mult timp și acum putea să dea frâu liber pasiunii. Mâinile i-au coborât, încet, pe gâtul Elenei. A desenat forma claviculei cu degetele și apoi și-a continuat călătoria către brațe. I-a luat mâinile în mâinile sale și s-a eliberat din sărut. Elena a rămas cu ochii închiși și buzele întredeschise. Chiar dacă numai avea suflare nu voia ca acest moment să se termine.
„Te vreau atât de mult.” i-a șoptit la ureche Jin Kyong.
De data aceasta o aduse în brațele sale, cât mai aproape posibil și o sărută, mai adânc, cu și mai multă dorință. Mâinile sale se mișcau tandru pe spatele, gâtul și șoldurile Elenei, trimițându-i fiori în tot corpul. Asaltată, Elena, nu putea decât să primească și să se bucure de toate aceste senzații delicioase, în timp ce degetele sale se țineau strâns de sacoul lui Jin Kyong.
******
Clubul în care au mers era genul de club underground, mic și înghesuit. Elena s-a simțit confortabil de cum a intrat.
„Îți place?”
„Mult!”
„Hai să bem ceva. Ce îți comand?”
„Un Long Island, te rog.”
„Nu mă așteptam la răspunsul acesta…”
„Ce te așteptai să comand?”
„Mimosa?”
„Nu pot să cred! Arăt eu ca o tipă care să bea Mimosa?”
Jin Kyong a dat aprobator din cap.
„Țin să menționez că nu am băut și nu o să beau niciodată Mimosa. Sunt mai degrabă genul de fată care bea tequila. Îți spun asta, doar așa, pentru a ne cunoaște mai bine.”
„Îți iau și un shot de tequila? Vrei să se termine seara foarte repede?”
„Mă mai gândesc….”, răspunse Elena, dându-și ochii peste cap.
Pe măsură ce sorbea din Long Island, Elena se relaxa din ce în ce mai mult și tot felul de gânduri, mai puțin cuminți, îi treceau prin cap.
„Am și eu o nelămurire. Mi-ai spus că nu îți arăți afecțiunea în public. Totuși, azi, in public, m-ai luat în brațe de mai multe ori și mi-ai dat și un pupic. Acum și aici, putem să ne îmbrățișam, de exemplu? Nu de alta dar am văzut niște cupluri destul de dezinhibate prin jur…..”
Fără să îi răspundă, Jin Kyong a luat-o de mână și a pornit spre ringul de dans. Acolo a prins-o de șolduri și a lipit-o cu totul de el.
„Si acum dansăm.”, i-a șoptit la ureche și și-a lăsat degetele să se plimbe pe coloana ei.
Elena s-a lăsat purtată de muzică, într-un dans extrem de intim în care mișcările senzuale și îmbrățișările veneau de la sine. Jin Kyong a sărutat-o, la început pe buze și apoi a continuat spre gât, mușcând și dezmierdând pielea ei sensibilă.
Elena luase foc, simțea că o să explodeze dacă nu se opreau atunci. I-a prins capul lui Jin Kyong cu ambele mâini, l-a sărutat încet pe buze și i-a spus la ureche: „Vreau să ne oprim.” Jin Kyong s-a uitat la ea cu ochii de animal pregătit să sară pe pradă dar într-o fracțiune de secundă, pe măsura ce mesajul ei a ajuns la el, și-a reprimat impulsul.
„Hai să bem ceva. Brusc s-a făcut foarte cald aici, nu crezi?”
Elena i-a zâmbit și s-a lăsat condusă prin mulțimea aflată pe ringul de dans.
Aflați în taxi, Elena spuse:
„Aș vrea să îți mulțumesc pentru că te-ai oprit.”
„’Nu’ este ‚nu’ în orice context. Sigur că m-am oprit. Vreau să te simți confortabil în prezența mea indiferent de situație.”
Ajunși în fața hotelului, Jin Kyong îi deschise portiera și o ajută sa iasă din taxi.
„Te conduc până sus.”
„Nu este nevoie. Ești și tu obosit.”
„Ba da, este noapte, cine știe pe cine găsești pe coridor.”
Sfârșitul primei părți